Siguranța vitelor la abator



November 3rd, 2010 by Diana Coman

Vreți siguranță? Priviți vitele la abator ce sigure sunt de ce urmează să se întâmple. Acela e un loc de muncă asigurat. A, că la oameni e drumul ceva mai lung se poate, dar sfârșitul acela e. Asigurat și el.

Țipă lumea după siguranță cu disperarea celui care nu dă o ceapă degerată pe propria-i valoare. Și cere să-i fie asigurată această siguranță, sau o asigură pentru copii (care săracii n-au cerut-o) spionându-i de la naștere încă și alergându-i prin culoare din ce în ce mai înguste, prin opțiuni prestabilite, prin supraveghere continuă de la bonă și cameră de luat vederi la afterschool și pregătiri și înscrieri la 10 facultăți (că din atâtea la una intră cu siguranță). Mânați ca vitele din spate, copiii cresc mari doar biologic și au ca ideal un loc de muncă sigur și bani să-și cumpere mai multă siguranță. Și nici o posibilitate reală sau idee de cum ar putea atinge așa ceva. Dacă s-ar termina culoarul siguranței obținut prin eliminarea opțiunilor, s-ar așeza jos și-ar muri așteptând să li se indice ce-i de făcut mai departe.

Sigur că toată lumea vrea tot felul de siguranțe și nu vorbesc de cele de la panoul electric (deși pe acelea ar fi chiar bine să și le dorească dacă nu există cumva). Dar nu pricep de ce-și dorește lumea siguranța lumii exterioare în locul siguranței proprii. De ce are senzația că siguranța s-ar obține prin eliminarea juliturilor de pe genunchii odorului, sterilizarea mâncării, a pielii, a poveștilor, a sexului și-a tot ce se mai poate steriliza? Singura siguranță reală e cea a unor competențe cât mai diverse și mai dezvoltate, nicidecum idioțenia asta cu siguranța locului de muncă, a venitului, a traiului, a copilului, a vecinului, a cățelului, a ce vreți voi.

Dar dacă lumea continuă să ceară siguranța programului prestabilit, mă gândesc că o va obține până la urmă, întâi sub forma unui lanț de gât, apoi a diferitelor implanturi de monitorizare și într-un final probabil a unui creier programat pentru execuția unui set clar de instrucțiuni. Eliminând nesiguranța erorii umane, desigur. Și potențialul ei enorm.

Comments feed: RSS 2.0

25 Responses to “Siguranța vitelor la abator”

  1. dAImon says:

    deci nam inteles, doza de endorfine se ia de la farmacie sau e si ea inclusa in meniul de la cantina? caltfel nare rost programarea.

  2. Diana Coman says:

    Probabil e vaccin. Sau simpla aditie la eprubeta, ca sa fie siguranta inca de la -9 luni.

  3. Monica says:

    On the other hand, sunt interesante si teoriile despre "tirania alegerii", si teoriile cu "face bine sa ai o limita pe care sa poti sa o atingi, pentru ca apoi poti sa o depasesti, etc".

    Anyways... La multi ani? :)

  4. Diana Coman says:

    Mda, dar dupa parerea mea tirania alegerii e fix o problema daca nu esti in stare sa triezi lucrurile si sa faci alegeri. Adica e un fel de a spune ca dom'le daca esti prost, e mai stresant sa ai mai multe ocazii sa o dovedesti :D

    Multumesc frumos :)

  5. dAImon says:

    hey! e ziua ta si n-ai spus nimic?

    sa ne traiesti, zic :)

  6. Diana Coman says:

    Este, multumesc frumos :)

  7. Dragos FRD says:

    Mai intâi multa sanatate, noroc, indeplinirea tuturor dorintelor juste si LA MULTI ANI! Scuze de intârziere dar, daca nu dai sfoara-n tara....

    Mda, trebuie sa recunosc, sunt niste chestiuni care mi-au trecut si mie prin minte la un moment dat, desi intr-un mod mai tulbure. Felicitari pentru articolul interesant si ... rotund.

    Norocul nostru tine de niste persoane care reusesc cumva sa "iasa din sistem" si care isi permit, in mod tare ciudat, sa gândeasca liber si fara plasa de protectie.

    Acum, la problemele discutate am gasit ceva raspunsuri partiale in cartea lui Desmond Morris, "Maimuta goala". Omul e zoolog, nu psiholog, si face o analiza a fiintei umane (ca ea e maimuta goala) suficient de rece incât sa simti ca ingheti din ce in ce mai bocna pe masura ce citesti. Zice acolo ca societatilor ("grupurilor", ca sa utilizez un termen neplacut tie) le e tare greu sa-si schimbe obiceiurile si "convingerile" (iar sistemul clasic de invatamânt, precum si nevoia teribila de "siguranta", fac parte din aceste "convingeri") intrucât mintea noastra, a celor care compun grupurile adica, asculta de un set de intipariri pur imitative, adânc inradacinate si demult "uitat". Iar intiparirile pur imitative le mostenim de la parinti, care ne-au imprimat in anii copilariei tot felul de programe de "siguranta". Bineinteles ca ei n-au avut in vedere decât sa-si apere "puiul". caci drumul spre Iad e pavat numai cu intentii bune.

    Din fericire natura, prevazatoare (hai sa-i zicem "natura", desi am putea sa-i spunem si altfel), ne-a inarmat cu un contra-program, ca sa zic asa: simtul curiozitatii, o dorinta intensa de a explora. "Secretul" evolutiei unei societati este echilibrul dintre curiozitate si setul de valori mostenit pe care il au componentii... "grupului". Zice Desmond. Daca minte el, mint si eu....

  8. Diana Coman says:

    Ei, multumesc frumos si nu-ti fa probleme, ca daca nu dau sfoara in tara e chiar pentru ca nu astept sa stie lumea :)

    Este ce zici tu despre societate cu siguranta. Treaba cu imprimatul de la parinti e una si adevarul neplacut e ca cineva trebuie sa imprime si daca nu-s parintii atunci sansele sunt sa fie cineva cu mai putine bune intentii. Problema apare cand imprimarea e o extrema in fapt de "omorarea curiozitatii". Iar daca societatea e totusi suma indivizilor, iar indivizii zici ca pot sa iasa din tiparul dat, atunci ar trebui sa iasa si societatea, nu?

    Cu rotundul bag seama ca nu tot ce pare chiar e rotund, depinde de ochiul care priveste :)

  9. Dragos FRD says:

    @ Diana, stii ce e fascinant totusi? Ca, desi lucrurile ar trebui sa mearga din rau in mai rau, totusi nu se intâmpla asa. De bine, de rau, societatea a evoluat. Desigur, suntem pe cale sa nenorocim planeta care ne suporta, dar nu de asta e vorba acum. Iar evolutia o datoram unor indivizi solitari, care la un moment dat, nu se stie cum, au iesit din tiparul faurit de societate. Adica niste indivizi pe care, de fapt, societatea nu i-a prea dorit, mai mult i-a tolerat (in caz ca nu i-a ars pe rug, nu le-a taiat beregata sau alte manifestari de dragoste maxima), au ajutat, intr-un final apoteotic, la mersul inainte.

    Nu toti indivizii pot iesi din tiparul dat si stii foarte bine. Mai ales din sondajele de pe la noi din tara. Au trecut 20 de ani and guess what? 75% din popor prefera un venit mic si sigur decât sa riste un venit mai mare si nesigur.

    Si ai dreptate, da. Chestie de perspectiva :-)

    Sunt doar câtiva indivizi care trag societatea dupa ei.

  10. Dragos FRD says:

    @ Diana, nu stiu daca ti-am spus, eu lucrez la Gallup. Pe lânga partea de studii de piata si studii sociale, mai avem si o componenta de consultanta in management. Una din lucrarile promovate de noi se cheama "Manager impotriva curentului". Cine sunt cei mai buni manageri? Niste indivizi care nu s-au prea impacat cu sistemul de educatie care le-a fost oferit de societate. Au fost mai rebeli in copilarie si adolescenta, nu prea voiau sa se incadreze in tipare, au fost mai ... altfel. Ei bine, taman acesti indivizi anti-sistem sunt cei care fac in asa fel incât sistemul sa evolueze.

    "Putere, iluzie definitiva,
    De vrei sa durezi, fa-ti ceva-mpotriva"
    (Adrian Paunescu)

  11. Diana Coman says:

    Pai nu e chiar foarte surprinzator daca stai sa te gandesti: orice avans mai "brusc" e in esenta o iesire din tiparul curent. Totusi mi se pare ca nu era musai de dovezile de dragoste maxima pe care le citezi pentru ca evolutia sa fie posibila. Treaba cu mersul inainte la modul asta e totusi discutabila sub alt aspect: tine restul lumii pasul cu varfurile astea cu adevarat? Stilul asta hei-rupist si punctual-contra e chiar singura solutie?

  12. Diana Coman says:

    A, interesant, nu stiam ca lucrezi la Gallup. N-am citit cartea cu pricina, o s-o caut daca zici ca ar chiar merita, desi din ce spui suna cam tare a reteta. Nu stiu daca e vorba ca fac "sistemul" sa evolueze, cat mai exact irita sistemul pana cand il scot de pe sine si cand se restabilizeaza e probabil pe alta traiectorie.

    Nu doar managerii fac lucrurile sa evolueze, si nu toti managerii buni sunt musai rebeli imi pare :)

  13. Dragos FRD says:

    @ Diana, nu. Restul lumii nu tine pasul cu vârfurile la momentul initial. De fapt, le batjocoresc, le ard cartile, le taie gâturile sau le ard pe rug. Abia dupa o perioada, când ideile "revolutionare" se coc mai bine, chiar daca in lipsa fizica a "vârfurilor", abia atunci schimbarile pot fi inserate in societate. Pai nici chiar Einstein, care a scris "Teoria relativitatii" in 1905, nu a fost bagat in seama mai serios decât de doi oameni pâna in 1919.

    O schimbare brusca ar provoca probabil implozia sistemului. Una prea lenta l-ar lasa in spatele altora. E o chestiune de echilibru, ca intotdeauna.

    :-) Ca lucrez la Gallup nu are decât o relevanta aproximativa, intrucât invârt niste hârtii, nu sunt cercetator. Dar mai vin in contact cu aceste carti. Si bineinteles ca n-as fi pomenit de ea daca n-ar fi meritat.

    A irita sistemul este tot o cale prin care il faci sa evolueze, nu e nicio contradictie. In fond, pâna sa faca saltul valoric sistemul, e bine sa-l scoti din sarite, cu tot cu inertia lui cea binecunoscuta. Asta pentru a-i transforma ramasitele de energie latenta in energie cinetica....

    Fireste ca nu toti managerii buni sunt rebeli, aici e o chestiune de statistica, evident ca nu i se aplica fiecaruia in parte.

  14. Ia uite cind se nasc scorpioanele. In noiembrie. Bine tu.

  15. Diana Coman says:

    @Dragos FRD Treaba cu "ar lasa in spatele altora" e interesanta: in spatele cui? A altor societati zici? Dar imi pare ca mai toate societatile actuale umane au in fapt acelasi model de evolutie - singura diferenta fiind ce resurse (in special umane) au la dispozitie. Tot imi pare ca pui sistemul drept o chestie separata de membrii componenti. Ceea ce pe mine nu prea ma convinge. Inertia e a oamenilor, nu a "sistemului".

    @Mircea Popescu Chiar foarte bine :D

  16. Dragos FRD says:

    @ Diana, nu e adevarat, in momentul actual exista mai multe tipuri de societati. Faptul ca 90% din ele par sa evolueze in aceeasi directie nu le exclude pe celelalte. Triburile din jungla amazoniana sau din cele africane au in mod cert alte idealuri decât noi, astia evoluatii. Ba chiar la 2 ore de mers cu avionul de noi exista un fel de societati bazate pe alte principii: kibbutz-urile. Ce sa mai zic de modul in care vad talibanii "evolutia"?

    Nu. Sistemele nu sunt separate de membrii componenti. Dar societatea impune niste reguli pe care o foarte mica minoritate le contrazice, iar evolutia societatii se datoreaza in primul rând acestei mici minoritati.

    Aaaaaa...aici te contrazic in mod deschis. Inertia e in primul rând a sistemului. Si iti dau un exemplu "clasic". Am avut prilejul sa discut cu un domn inginer extrem de furibund la adresa predarii religiei in scoli. L-am intrebat daca s-a casatorit la biserica. Pai...da. Aha. isi botezase copilul? Pai...da. Si l-am intrebat: daca n-ai treaba cu religia, de ce ai facut toate astea? Stii ce mi-a raspuns? "Pentru ca asa cere traditia". Adica sistemul. Si a mers dupa regulile sistemului, nu ale lui. Principala frica nu era de natura divina, ci de ce-or sa zica ceilalti.

    Si sunt convins ca 80% din oameni asa gândesc. Aia care-si dau coate la coada la pupat moastele Sfintei Paraschiva o fac pentru ca asa e traditional. Ca, daca ar fi credinciosi, nu si-ar da coate! Iar Craciunul nu mai e de multa vreme o sarbatoare religioasa, ci una traditionala. O sarbatoreste aproape oricine in comunitatea sa-i zicem crestina, chiar daca unii din membri nu mai sunt credinciosi.

  17. Diana Coman says:

    @Dragos FRD Stai usor, ca daca individul alege sa fie oaie sa behaie ca turma, nu imi pare ca-i vina turmei ci fix a lui personala. Chestia asta cu "as vrea ca turma sa fie ca mine ca sa nu ma mai mulez eu dupa ea" mi se pare asa o ipocrizie ca sa nu zic mai rau, de nu se poate. Furibunzi din astia de subpaturi ca sa zic asa, or fi cu duiumul, dar nu-s nimic altceva decat fix componentele sistemului de care teoretic se plang. Ba chiar daca e sa fim aspri, sunt mai rau decat cei care macar actioneaza dintr-o convingere tampita, decat astia care vor in fapt si cu sunca-n pod si cu porcul in ograda: vezi dom'le ei nu-s ca turma pentru ca tipa pe la spate ca nu-i bine, dar in fapt fac ca turma pentru ca...chiar, pentru ca ce? Din nevoia aia de siguranta externa, nu?

  18. Monica says:

    Tirania alegerii se refera la "simptomul usor-depresiv al ocaziilor pierdute". Adica indiferent ce cutie de cereale alegi de pe raft, putin-putin te vei gandi la celelalte.

    Si asta se intampla cand alegi un job (poate daca mai asteptam, cine stie ce ar fi raspuns firma X), persoanele care te inconjoara (ce pacat ca nu mi-am cunoscut mai bine colegii de facultate), o facultate in locul alteia, o masina, o casa, etc.

    Oricum, idea era ca "siguranta" elimina nevoia de a alege si stresul inerent asociat cu luarea deciziei. E o situatie destul de cowardly, dar nu atat de greu de inteles.

  19. Diana Coman says:

    Da, dar asta imi pare ca e pentru ca lumea in fapt nu isi asuma alegerile. Si imi pare ca uneori chiar greseste rolul alegerilor. Hm, e cat de-un post intreg, sper s-ajung sa-l pun azi-maine.

    Pentru mine e greu de inteles probabil pentru ca stresul de a face ceva impotriva a ce consider eu ca-i bine e cu ordine de marime mai mare decat orice stres asociat cu luarea deciziei. Presupuneam totusi ca stresul acestei abordari duale a "vreau sa fac X, dar fac Y ca asa mi se cere" e destul de teribil pentru toata lumea, dar inteleg ca totusi lumea crede ca-i mai nasol sa traiasca cu ideea ca n-au facut alegerea perfecta? Aproape ca suna a "mi-e groaza cumplita de libertate", zau.

  20. Monica says:

    Ma refeream la stresul de a alege intre variante oarecum apropiate si despre care nu ai neaparat o parere clara.

    Nu e vorba de decizia "asta as vrea" vs. "asta trebuie" ci de cazul cand exista 3-5 variante care imi convin, mi-e foarte greu sa estimez consecintele alegerii uneia dintre ele pe termen lung, dar in acelasi timp esti constient ca amanatul nu ajuta la nimic.

    Si chiar daca alegerea e "buna", nu ai nici o garantie ca a fos "cea mai buna". Si atunci trebuie sa iti "rezolvi" problema mentala ("did I do right?") avand incredere in tine si atat, pentru ca nici o "analiza profunda a situatiei" nu iti va da "solutia" ci doar "indicii".
    Aproximativ :).

  21. Diana Coman says:

    @Monica Exact asta credeam ca vrei sa spui :) Si nu, nu-s de acord. Ce lipseste din ce zici tu sunt prioritatile, sau la un nivel mai profund discernamantul. In primul rand ca scopul alegerii nu e sa "o faci pe cea mai buna" asa la un nivel obiectiv - nici nu prea exista cata vreme nu-ti definesti un scop. In al doilea rand ca o alegere e buna sau mai putin buna nu in sine ci in functie de ce faci dupa aceea - de cele mai multe ori. In al treilea rand, ceea ce ai de evaluat in fapt, daca tii sa evaluezi ceva, e daca faci alegerea cea mai buna DATE FIIND informatiile pe care le ai la momentul respectiv. In sfarsit, in esenta daca nu poti evalua diferentele intre consecintele pe termen lung ale n variante diferite, tot ceea ce inseamna e ca de fapt la momentul cu pricina, alegerea uneia sau alteia NU conteaza. Fixatia asta pe "am facut alegerea cea mai buna?" e in fapt tot o expresie a unei lipse de incredere in sine si eventual a acelei nevoi acute de siguranta (care deriva imi pare din lipsa de incredere pana la urma...)

  22. Monica says:

    Deci cum dezvolti "self confidence" si assertiveness si alte "calitati bune si subapreciate" prin educatie & self-improvement?

    A posteriori, you are right. Sa te intorci sa iti bati capul e stupid. Dar si a priori e o problema, din faptul ca e "trist si deprimant" sa renunti la niste optiuni si sa faci o alegere.

  23. Diana Coman says:

    Singurul mod pe care l-am vazut (pe propria piele) sa functioneze de a dezvolta asa ceva, e de a pune oamenii sa ia decizii si sa sufere consecintele, de a le cere identificarea problemelor, propunerea solutiilor si atingerea unor obiective, in loc de a le preda pasi de urmat. De a le oferi raspundere, la nivelul corespunzator, dar raspundere cu consecinte cat se poate de contondente.

    Imi pare ca a priori e o chestie de optica. Atata vreme cat ai optiuni la care nu vrei sa renunti, trebuie sa-ti faci alegerea astfel incat sa maximizezi posibilitatile ulterioare. Sincer nu prea tin minte cand am avut asa un sentiment de "trist si deprimant" ca am renuntat la nu stiu ce optiune printr-o alegere. Poate dai un exemplu concret sa ma dumiresc exact cum ar putea fi. Imi pare altminteri ca trist si deprimant e doar cand in esenta omul fantazeaza cu "ar fi frumos sa fiu astronaut" (desi n-are in fapt nici in clin si nici in maneca cu asta) si apoi face alegerea sa devina pictor.

    In sfarsit, chestia e ca si atunci cand mi-a parut rau ca am facut o anume alegere, am tras concluziile cu pricina si asta este, am reparat cat am putut. Dar daca nu aveam alegerea aia de facut, n-aveam nici un fel de concluzii de tras, doar de suportat orice consecinte ar fi fost. Care mi-ar fi fost oricum mai greu de suportat dat fiind ca nu mi le-am facut cu mana mea :D

  24. Florin says:

    Ma gandesc ca treaba ii oarecum ancestrala, legata oarecum de motivele pentru care oamenii s-or apucat sa cultive pamantul.

  25. Diana Coman says:

    @Florin Nevoia de siguranta e ancestrala fara indoiala. Problema e ce rezolvare alegi pentru ea. Si exista discutii de altfel daca nu cumva si solutia asta cu agricultura a fost una extrem de proasta (si in special ce a urmat cu selectia plantelor strict pentru cat obtine omul de pe urma lor la recolta).

Leave a Reply