Uneori ne punem singuri câte un lanț de gât. Destul de gros, înnodat bine, ba chiar ținut cu grijă să nu-l pierdem, să nu se strice, să nu se rupă. Ne trebuie. Cum la ce? Ca să ne priponim cu el de-un loc, de-un lucru, de-un sentiment, de-o grijă, de un grup, de ce găsim. De familiar. De relele pe care le cunoaștem, de rănile cu care ne-am obișnuit, de problemele cărora le știm deja soluția sau cărora am încetat demult să le mai căutăm una. De binele pe care îl cunoaștem, călduț, plăcut, adormitor.
Ne-am făcut lanțul doar atât de lung cât abia să n-atingem Necunoscutul și credem că îl ținem astfel la distanță. În interiorul cercului familiar ne legănăm în lanț și adormim visând frumos. Uneori trebuie multă energie doar ca să nu te trezești din vis.
Necunoscutul e însă odihnit. Obosiți suntem doar noi. Și lanțul apasă.
oh teh bitterness…
uneori e chiar asa cum spui!
dar apoi ne dez-lanțuim si încercăm să trecem cu capul prin primul perete intâlnit în drum.
Comment by kokofifi — June 8, 2010 @ 7:50 pm
Asadar dupa hopa-hop in lant facem zbang in zid. In varianta optimista adica, nu? Ma cam gandeam la alta urmare, dar o fi si asta…mai vedem.
Amareala si amaraciune zici? Neah, imi pare chiar dulce si cuminte. Stii cum e ceaiul de pelin? :D
Comment by Diana Coman — June 8, 2010 @ 8:16 pm
amar? :D
Comment by kokofifi — June 9, 2010 @ 5:38 am
Unii zic ca e groaznic de amar. Eu zic ca e doar cat trebuie uneori :D
Comment by Diana — June 9, 2010 @ 8:03 am
[…] Chiar dacă stai pe loc, uneori prietenii pleacă oricum, dar regăsirile se întâmplă întotdeauna. Uneori pe neașteptate, uneori planificate, dar întotdeauna bine venite. Și nimeni n-are limită la numărul de prieteni, să nu mai încapă unul nou. Tare ciudat atunci de unde vine atâta frică de singurătate. Sau să fie mai degrabă așa, ca un fel de lanț? […]
Pingback by Crocodilul singurătății abismale : Cuvintele Dianei — June 9, 2010 @ 8:06 am
Cu lantul de gat -1-…
Cum ne punem singuri lantul de gat uneori. Partea intai……
Trackback by polimedia.us/fain/ — June 9, 2010 @ 8:10 am
Lanțul ar merge foarte bine pus la plural. Și uite-așa, cu un lanț de stâlpul de-acolo, cu altul de stâlpul diametral opus (aparent paradoxal, dar uite că în fapt ideile nu se contrazic cu necesitate) se dă naștere senzației de stabilitate. Și e de ajuns să simți ceva pentru ca acel ceva să existe în realitatea subiectivă.
Frica ne face să fim inconștienți.
Comment by spyked — June 9, 2010 @ 9:40 am
@spyked: Eh, asta e doar unul dintre lanturi. Fiecare isi face cate pofteste, de cate tipuri vrea. Stabilitatea e una, stagnarea e alta. Poate mai bine spus echilibru decat stabilitate.
Frica…dar de ce ne temem atat de tare oare? Si mai ales, de ce taman de necunoscut care poate fi de multe ori in fapt o varianta mai buna decat familiarul…
Comment by Diana — June 9, 2010 @ 2:20 pm
[…] pentru că e practic o invitație la a fi folosit pentru interesele altora, o constrângere și un lanț de gât până la […]
Pingback by Mândria căutată cu lumânarea : Cuvintele Dianei — July 31, 2010 @ 3:24 pm
Printr-o aparenta socializare am ajuns la tine :)
M-am oprit aici, probabil m-a atras Necunoscutul …
Comment by Luka D — September 1, 2010 @ 5:12 pm
Bine ai venit, bine-ai poposit :) E bine ca a fost Necunoscutul si nu Lantul…
Comment by Diana — September 1, 2010 @ 5:31 pm
Eu sunt la stadiu cusca … inca …
Bine te-am gasit, Diana! :)
Comment by Luka D — September 1, 2010 @ 6:04 pm
Daca o vezi si-o stii deja, tot e ceva…
Comment by Diana Coman — September 1, 2010 @ 6:16 pm
[…] programului prestabilit, mă gândesc că o va obține până la urmă, întâi sub forma unui lanț de gât, apoi a diferitelor implanturi de monitorizare și într-un final probabil a unui creier programat […]
Pingback by Siguranța vitelor la abator : Cuvintele Dianei — November 3, 2010 @ 5:42 pm
[…] care cumpără reproducerea orizontului și și-o atârnă pe perete mulțumiți că au domesticit necunoscutul astfel. Poate fi o fugă, poate fi o lipsă, dar e întâi de toate o ieșire din cercul în care […]
Pingback by Ieșirea dintr-un cerc in Cuvintele Dianei — July 19, 2011 @ 3:53 pm
[…] că nu mai vor să meargă mai departe, ori că nu se mai simt în stare să meargă mai departe, își delimitează un spațiu anume, cunoscut, pe care îl cuprind cu totul. Se opresc (și ar opri și lumea cu totul) și […]
Pingback by Așteptarea așteptărilor in Cuvintele Dianei — November 24, 2011 @ 4:56 pm
[…] în piața dorințelor prefabricate. Pentru că dorințele acestea standard sunt cunoscute, oferă confortul familiarului și-al turmei. Și mai ales, sunt versatile, nepretențioase. Le ajunge drept pereche nevoia […]
Pingback by Nevoi și dorințe in Cuvintele Dianei — January 11, 2012 @ 12:10 pm
[…] ci o iubeste (ca-i si ea mica si dragalasa, manca-o-ar mamita -ori taticutul- de greseluta). Si o creste, cu dragoste, cu nopti nedormite, cu pasiune, cu argumentatii, cu justificari. Din ce in ce mai […]
Pingback by Cand greselile devin idiotenii in Cuvintele Dianei — March 2, 2012 @ 8:32 pm
[…] aceleasi convingeri, cu aceeasi indiferenta la realitatea aflata imediat dincolo de gard. Pana si lantul pe care si-l pune omul singur de gat ca sa fie sigur ca nu iese in necunoscut, se dovedeste inutil: odata cu Internetul, necunoscutul […]
Pingback by Oamenii titirez in Cuvintele Dianei — March 6, 2012 @ 12:44 pm
[…] – daca-i posibil – un ideal din trecut, nu unul din viitor, caci e mult mai simplu sa dai inapoi decat sa mergi inainte. Si e chiar mai seducator daca reusesti sa te minti cu atata arta incat nu […]
Pingback by Idealul roz-parizer si imprimarea cu atitudine potrivita in Cuvintele Dianei — May 15, 2012 @ 11:09 am
[…] litera mare si puteri magice de nu i se poate nici rosti numele nici recunoaste existenta. “Necunoscutul” – zice omul mic, ori mai bine zis striga ca sa se faca auzit de acolo de jos de tot, din […]
Pingback by Vietile de carton in Merisire — March 10, 2015 @ 11:17 pm